o pauză de viaţă de..două săptămâni.

au mai trecut două săptămâni. două săptămâni în care am vorbit foarte puţin şi ne-am văzut de două ori. două întâlniri răscolitoare pentru mine, dar despre asta vorbesc data viitoare. poate.

am terminat de văzut Sex And The City. serialul nostru, cel pe care ne-am hotărât să-l vedem pentru a doua oară. de data asta doar împreună.

mai rămăseseră patru episoade.

"- E cazul să plec?
 - Cum crezi." ...şi asta a fost. a urmat un drum tăcut până în staţie şi-un "-vorbim..". o strângere în braţe..atât.

şi parcă alea patru episoade au rămas tot ce ne leagă (şi-un puzzle început împreună pe care poate-l termin cândva). patru episoade din cel mai haios serial pe care l-am văzut vreodată. am râs (singur, de data asta) maxim de două ori. în rest l-am găsit cel mult..suportabil.

există atâtea soiuri de maşinării. îţi spun în două secunde procentul de grăsime din corp. sau nivelul colesterolului. sau...etc.
pot stabili compatibilitatea a doi inşi în privinţa unui viitor plod.

dar a viitorului şi-atât?! asta cine/când o inventează?!

simplu! ne-am cunoscut...mergem amândoi şi punem câte-o picătură de scuipat pe lamelă..şi vedem ce ne rezervă viitorul! şi-ar fi o viaţă fără surprize.

mă întreb serios: ce mi-aş dori mai mult? o viaţă fără surprize plăcute sau fără cele neplăcute? n-ar fi aceeaşi fericire? corect! da' nu-i nimeni care să nu-şi dorească anticiparea răului.


şi-am terminat cele patru episoade. şi probabil am să termin şi puzzle-ul.
sunt "vindecat"?
nici pe departe...

o plimbare cât mai lungă. printr-o ploaie teribil de rece.
asta am simţit nevoia să fac..şi asta am făcut. chiar dacă o să răcesc în ultimul hal. asta mi-am dorit să fac şi asta am făcut.
picăturile astea reci care mi se scurg acum pe ceafă şi pe frunte altădată nu le-aş fi suportat sub nicio formă! ..dar acum mi le-am dorit.
am trăit cu impresia că o găleată de apă rece turnată în cap mă va trezi. dar oare vreau să mă trezesc?! să gândesc limpede?
probabil că nu.
pentru că probabil m-aş împuşca.
şi atunci singurul avantaj în a te plimba ca un cretin pe o asemenea vreme e că poţi să plângi. poţi să plângi cu nemiluita! trecătorii-s rari, iar cei care sunt totuşi prezenţi sunt atenţi doar să nu calce-n bălţi sau să nu le întoarcă vântul umbrelele.
ar putea să fie chiar şi câteva mii de astfel de grăbiţi  împrejurul tău...tu tot singur eşti.
dacă am rezolvat ceva?
..n-am rezolvat nimic.
mă simt mai bine?
..de unde atât?!
a rămas o decizie inutilă...sau chiar prostă. ca multele decizii luate într-un trecut mai mult sau mai puţin apropiat.
am să repet greşelile? foarte probabil...că-s dobitoc din 'născare.
există o zicală bună. dar bună pentru alţii pentru că eu n-am luat seamă: omul din greşeli învaţă!
..şi mai există una: la plăcinte înainte, la război, înapoi! iar pe asta trebuie s-o aplici persoanelor din jur. prietenilor pe care ţi-i alegi. şi în primul rând..."persoanei". celei care chipurile e cea mai importantă. plăcinta precis o veţi mânca impreună..dar războiul..îl veţi duce împreună?
..merită?

- Lumea asta...aparţine celor puternici, prietene!
Ritualul existenţei noastre se întemeiază pe fortificarea celor puternici prin sfâşierea celor slabi. Trebuie să ne-acomodăm cu această realitate. E drept să fie aşa. Trebuie să-nvăţăm s-o acceptăm ca pe-o lege naturală. Iepurii-şi acceptă rolul în acest ritual şi recunosc că lupul este cel puternic. Ca reflex de apărare, iepurele devine şiret şi fricos şi evaziv, săpându-şi vizuini în care să se-ascudă dacă lupu-i pe-aproape. Şi aşa supravieţuieşte, o duce înainte. Îşi cunoaşte locul. Fără îndoială că nu-l va provoca pe lup la o confruntare. Păi, ar fi oare înţelept? Ar fi?

crede-mă, n-ai nevoie de prieteni. prietenii nu-s buni decât să se folosească de tine. trebuie să faci totul după cum au ei timp. se aşteaptă să stai de vorbă cu ei ori de câte ori sună, dar parcă niciodată nu-i găseşti atunci când ai tu nevoie de ei. uneori îţi telefonează doar ca să afle numărul unui alt prieten. niciodată nu-s disponibili pentru tine...

j.g. torturaţi-l pe artist

Îndrăzneşti să ieşi?

Îndrăzneşti să intri?

Cât poţi să pierzi?

Cât câştigi?

Şi dacă intri o iei la stânga sau la dreapta?

Sau la dreapta şi trei sferturi?

Poate că nu chiar…

Te poţi zăpăci aşa de tare, că poţi s-o iei la fugă

pe drumuri încurcate,

într-un ritm dement.

Să te chinui mile întregi în spaţiul sălbatic,

îndreptându-te spre un loc inutil.

Cel al aşteptării.

Pentru oameni care aşteaptă,

aşteaptă un tren să plece

sau un autobuz să vină.

Sau un avion să plece,

poşta să vină.

Aşteptând ploaia, sunetul telefonului,

zăpada să cadă.

Să aştepţi un da sau un nu.

Un şirag de perle

sau o pereche de pantaloni

o perucă,

sau o nouă şansă…

(fracture)

un soi de introducere…

o să scriu rar,

o să scriu puţin…

şi-am să folosesc prea mult “…”! dar aşa-s obişnuit.

o să citez mult. îmi place să citesc şi să extrag citate. şi când vreun fragment îmi place foarte mult, ţin să-l împărtăşesc şi altora.

cele mai multe postări vor fi probabil în momentele când sunt băut sau foarte supărat. atunci am un dram de inspiraţie. în rest sunt 0.