o pauză de viaţă de..două săptămâni.

au mai trecut două săptămâni. două săptămâni în care am vorbit foarte puţin şi ne-am văzut de două ori. două întâlniri răscolitoare pentru mine, dar despre asta vorbesc data viitoare. poate.

am terminat de văzut Sex And The City. serialul nostru, cel pe care ne-am hotărât să-l vedem pentru a doua oară. de data asta doar împreună.

mai rămăseseră patru episoade.

"- E cazul să plec?
 - Cum crezi." ...şi asta a fost. a urmat un drum tăcut până în staţie şi-un "-vorbim..". o strângere în braţe..atât.

şi parcă alea patru episoade au rămas tot ce ne leagă (şi-un puzzle început împreună pe care poate-l termin cândva). patru episoade din cel mai haios serial pe care l-am văzut vreodată. am râs (singur, de data asta) maxim de două ori. în rest l-am găsit cel mult..suportabil.

există atâtea soiuri de maşinării. îţi spun în două secunde procentul de grăsime din corp. sau nivelul colesterolului. sau...etc.
pot stabili compatibilitatea a doi inşi în privinţa unui viitor plod.

dar a viitorului şi-atât?! asta cine/când o inventează?!

simplu! ne-am cunoscut...mergem amândoi şi punem câte-o picătură de scuipat pe lamelă..şi vedem ce ne rezervă viitorul! şi-ar fi o viaţă fără surprize.

mă întreb serios: ce mi-aş dori mai mult? o viaţă fără surprize plăcute sau fără cele neplăcute? n-ar fi aceeaşi fericire? corect! da' nu-i nimeni care să nu-şi dorească anticiparea răului.


şi-am terminat cele patru episoade. şi probabil am să termin şi puzzle-ul.
sunt "vindecat"?
nici pe departe...

o plimbare cât mai lungă. printr-o ploaie teribil de rece.
asta am simţit nevoia să fac..şi asta am făcut. chiar dacă o să răcesc în ultimul hal. asta mi-am dorit să fac şi asta am făcut.
picăturile astea reci care mi se scurg acum pe ceafă şi pe frunte altădată nu le-aş fi suportat sub nicio formă! ..dar acum mi le-am dorit.
am trăit cu impresia că o găleată de apă rece turnată în cap mă va trezi. dar oare vreau să mă trezesc?! să gândesc limpede?
probabil că nu.
pentru că probabil m-aş împuşca.
şi atunci singurul avantaj în a te plimba ca un cretin pe o asemenea vreme e că poţi să plângi. poţi să plângi cu nemiluita! trecătorii-s rari, iar cei care sunt totuşi prezenţi sunt atenţi doar să nu calce-n bălţi sau să nu le întoarcă vântul umbrelele.
ar putea să fie chiar şi câteva mii de astfel de grăbiţi  împrejurul tău...tu tot singur eşti.
dacă am rezolvat ceva?
..n-am rezolvat nimic.
mă simt mai bine?
..de unde atât?!
a rămas o decizie inutilă...sau chiar prostă. ca multele decizii luate într-un trecut mai mult sau mai puţin apropiat.
am să repet greşelile? foarte probabil...că-s dobitoc din 'născare.
există o zicală bună. dar bună pentru alţii pentru că eu n-am luat seamă: omul din greşeli învaţă!
..şi mai există una: la plăcinte înainte, la război, înapoi! iar pe asta trebuie s-o aplici persoanelor din jur. prietenilor pe care ţi-i alegi. şi în primul rând..."persoanei". celei care chipurile e cea mai importantă. plăcinta precis o veţi mânca impreună..dar războiul..îl veţi duce împreună?
..merită?