o plimbare cât mai lungă. printr-o ploaie teribil de rece.
asta am simţit nevoia să fac..şi asta am făcut. chiar dacă o să răcesc în ultimul hal. asta mi-am dorit să fac şi asta am făcut.
picăturile astea reci care mi se scurg acum pe ceafă şi pe frunte altădată nu le-aş fi suportat sub nicio formă! ..dar acum mi le-am dorit.
am trăit cu impresia că o găleată de apă rece turnată în cap mă va trezi. dar oare vreau să mă trezesc?! să gândesc limpede?
probabil că nu.
pentru că probabil m-aş împuşca.
şi atunci singurul avantaj în a te plimba ca un cretin pe o asemenea vreme e că poţi să plângi. poţi să plângi cu nemiluita! trecătorii-s rari, iar cei care sunt totuşi prezenţi sunt atenţi doar să nu calce-n bălţi sau să nu le întoarcă vântul umbrelele.
ar putea să fie chiar şi câteva mii de astfel de grăbiţi  împrejurul tău...tu tot singur eşti.
dacă am rezolvat ceva?
..n-am rezolvat nimic.
mă simt mai bine?
..de unde atât?!
a rămas o decizie inutilă...sau chiar prostă. ca multele decizii luate într-un trecut mai mult sau mai puţin apropiat.
am să repet greşelile? foarte probabil...că-s dobitoc din 'născare.
există o zicală bună. dar bună pentru alţii pentru că eu n-am luat seamă: omul din greşeli învaţă!
..şi mai există una: la plăcinte înainte, la război, înapoi! iar pe asta trebuie s-o aplici persoanelor din jur. prietenilor pe care ţi-i alegi. şi în primul rând..."persoanei". celei care chipurile e cea mai importantă. plăcinta precis o veţi mânca impreună..dar războiul..îl veţi duce împreună?
..merită?